Archive for the 'Interviuri' Category

18
Feb
10

Interviuri

 

Derriere la scene – 1966

Interviu luat la ieşirea de pe scenă.

Don Quijote – 1968

Interviu referitor la opera L’Homme de Mancha, adaptată şi trdusa de Brel în Franceză şi în care joacă rolul principal.

 

Knokke-le-Zoute 1971

Interviu realizat în stațiunea belgiană Knokke-le-Zoute, evocată în mai multe dintre cântecele sale. Într-o atmosferă relaxată, fumând țigară după țigară, Brel vorbește despre opera sa, despre vise, despre curaj, iubire, prietenie, moarte sau politică, într-un interviu care a fost foarte mulți ani cenzurat.

Despre renunţarea la scenă

Scurt extras dintr-un interviu în care Brel vorbeşte despre motivele care l-au determinat să renunţe la concerte.

Advertisements
18
Feb
10

Despre retragere

 

J’ai arête les tours de chant pour des raisons d’honnêteté, practiquement. Pas pour des raisons de fatigue. Pour des raisons d’honetete. Parceque quand on arrive a avoir une certaine techique, une certaine facilite ou un certain pouvoir, je crois, quelque soit l’homme, il arrive par le moment a la tentation de tricher, et il finit tres souvent par soucomber a cette tentation.

Am întrerupt concertele din motive de onestitate, practic. Nu din motive de oboseală. Pentru motive de onestitate. Pentru că atunci când ajungi să ai o anumită tehnică, o anumită uşurinţă, o anumită putere, cred că, oricine ar fi omul, ajunge la un moment dat la tentaţia de a trişa şi sfârşeşte adesea prin a ceda acestei tentaţii.

18
Feb
10

Intreviu Knokke – 1971

Interviu realizat în 1971 la Knokke le Zoute, Belgia, de Henry Lemaire. Interviul este unul de referinţă, în care Brel îşi detaliază multe dintre idei şi concepţii despre viaţă. Varianta este un aproape integrală. Pentru simplitate l-am împărţit în 20 de secţiuni, după cum urmează:

1 vivre c’est tres mauvais pour la sante
2 l’art, moi je sais pas ce que c’est; des artistes, je ne connais pas
3 a 17 ans un homme est mort, ou il peut mourir
4 heuresement que l’avenir n’est a personne…
5 je nie cette epoque ci
6 je ne deteste pas New York, je deteste y etre
7 quand on n’a plus rien a dire, il faut se taire
8 un homme qui ne pleure pas, ca n’existe pas
9 je ne dis pas que la femme est mechante, je dis que l’homme est con.
10 j’aime trop l’amour pour beaucoup aimer les femmes
11 pourquoi se cacher derrier la doigt?
12 il faut assumer sa condition, ou la modifier
13 tout le monde a mal aux dents de la meme facon
14 mon honnette est une chose qui me regarde au premier chef
15 les gens ont parfaitement le droit de pas aimer. Tu crois que je les aime tous?
16 persone n’est ridicule. Y a des vivants et des morts
17 j’aime pas des gens prudents
18 la betise c’est de la paresse
19 l’important c’est d’assumer sa peur
20  ah, j’ai pas eu de la chance, mais qui a eu de la chance?

17
Feb
10

don_quijote

Don Quijote

R: pourquoi le public, et pas seulement les jeunes se laissent-ils transporte chaque soir? La musique n’est pas toujours genial, la coregraphie n’a rien d’etonnant, mais Cervantes conaissait bien le coeur des hommes, et, peut etre, comme les comediens, chaque de nous a bien envie d’y croire, d’adherer a cette verite, qu’on peut avoir une vie mediocre, et meme de passer pour un rate, et tout de meme reussir l’esentiel, atteindre l’inaccesible etoile de Don Quijote.

JB : ca me parait evident.

R : si, surement.

JB: je crois que ce que c’est important, ou je comprend qu’il y a tellement des gens qui parlent de reusir. Ce sont tres souvent les parents qui en parlent aux enfants. Parce qu’ils ont le sentimanet qu’ils n’ont pas vraiment reussi, je crois. Mais enfin, tout le monde est Don Quijote, hein. Je crois que tout le monde a ce cote la … enfin je le souhaite. J’en suis certain. Tout le monde a un certain nombre de reves dont ils s’occupent .

R: mais il y a deux grand points. Les deus chansons les plus importants c’est « Rever un reve impossible », bien sur, et puis il ma semblait, dans le tout premier chant du debut, « c’est moi, Don Quijote, car j’ai l’honneur d’etre moi». Ca veut dire que…

JB: ca veut dire que quoi qu’on soit, on existe, et que de tout facon, faut-il… je crois que la phrase la plus importante du texte est que la folie supreme est de ne pas voir la vie telle qu’elle est, et dans telle qu’elle devrait etre. Je crois que c’est ca, exactement. C’est pas moi qui dit ca, c’est Cervantes.

R : c’est tres proche d’Erasmus.

JB : oui, il y a des tas des secondes plans qui sont quand meme tres differentes. Mais c’est que Eransm s’ inquiete pas tellment des individus, mais d’une societe. Avec cervantes c’est, il allait grater un petit peu plus loin au fond du coeur des gens. Et… moi ca qu’il ma plut en hors de mise en scene, que je trouve tres belle… quand meme c’est un chose qui m’a excite avant le debouter ca, avant de demarrer ca… c’est justement, c’est ce triomphe du reve. Qu’il gagne ou qu’il ne gaigne pas, un homme qui reve gagne toujours. Un homme qui ne reve pas perds toujours. Parceque que un de ces la, la lucidite l’oblige a une serie des constants. Alors je crois que c’est d’actualite, parceque effectivement on parle beaucoup d’une societe de consumation ou de choses comme ca. Certainment l’envers est ceci. Totu ca peut etre conteste, facilement.

R: Don Quijote c’est un fou dans la piece. C’est un saint a votre avis?

JB: oui, c’est un saint. C’est un saint dans la messure ou les saints sont tellement des fous et des reveurs, enfin.

R: des gens qui brulent de l’interieur.

JB: un saint c’est un fou qui a de la messe. C’est tout.

R: pas forcement.

JB : oui, enfin, selon l ‘entente. Il a l’humilite des gens enfin, tres orgolieux, dans le bon sens du mot. Il voudrait tellement etre lui, ou quoi. C’est joli. Alors ca l’oblige evidement a se raconter pas mal d’histoires. Et qui ne le fait pas? En tout cas il a une maniere superbe de rater sa vie.

R: de ce publicul, şi nu numai tinerii se lasă purtaţi în fiecare seară? Muzică nu e mereu genială, coregrafia nu are nimic uimitor, dar Cervantes cunoştea bine inima oamenilor şi, poate, că şi actorii, fiecare din noi îşi doreşte să se creadă, să adereze la aceast adevăr, că poţi avea o viaţă mediocre şi chiar să treci drept un ratat şi totuşi să reuşeşti esentilalul, să atingi steaua inaccesibilă la lui Don Quijote.

JB : mi se pare evident.

R : da sigur.

JB : cred că e important. Nu sunt mulţi oameni care vorbesc despre reuşită. De cele mai multe ori părinţii le vorbesc copiilor, pentru că au sentimentul că nu au reuşit, cred. Dar până la urmă, toată lumea e Don Quijote. Cred că lumea are această latură, îmi doresc asta. Sunt sigur. Toţi au un număr de vise de care se ocupă.

R : Sunt două puncte importante. Cele două cântece importante sunt « Rever un reve impossible», bine înţeles, şi apoi mi s-a părut, în primul cântec de la început « sunt eu, Don Quijote, şi am onoarea să fiu eu. » Asta înseamnă…

JB : asta înseamnă că indiferent cine suntem, existăm, şi orice ar fi trebuie… cred că fraza cea mai importantă din text este : nebunia supremă e să nu iei viaţa aşa cum e, ci aşa cum ar trebui să fie. Cred că e exact asta. Nu sunt cuvintele mele, sunt ale lui Cervantes.

R: e foarte aproape de Erasmus.

JB: da, sunt însă multe planuri secundare care sunt totuşi diferite. Erasmus nu se interesează neapărat de indivizi, ci de societate. Cervantes atinge ceva mai de aproape inima oamenilor. Şi, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în afară de punerea în scenă, care m-a fascinat încă de la început, este acest triumf al visului. Fie că învinge sau nu, un om care visează câştigă întotdeauna. Un om care nu visează pierde întotdeauna. Pentru că luciditatea te obligă la o serie de constatări. Deci cred că e de actualitate, pentru că se vorbeşte mult de societatea de consum şi de lucruri ca ăsta. Cu siguranţă opusul e aici. Asta poate fi contestat, bineînţeles.

R: Don Quijote e un nebun în piesă. E un sfânt după părerea dv ?

JB : da, e un sfânt. E un sfânt în măsura în care toţi sfinţii sunt nebuni şi visători.

R: oameni care ard din interior.

JB : un sfânt e un nebun care merge la biserică, asta e tot.

R : nu neapărat.

JB: da, în fine, în acest caz. Este smerenia oamenilor foarte orgolioşi, până la urmă, în sensul bun al cuvântului. Ar dori foarte mult să fie el însuşi. E frumos. Atunci, asta îl obligă să îşi spună multe poveşti. Dar cine n-o face. În orice caz, e o manieră superbă de a-şi rata viaţa.

17
Feb
10

derriere_la_scene

Jacques Brel derriere la scene – 1966

R : Jaques Brel, vous avez…JB : vous aves une cigarette?

R : je n’en ai pas, malheuresment. Une cigarette pour Jaques Brel ?

JB : une cigarette ?

R : Vous aves chante combien des chansons ?

JB : Ah, je ne sais pas bien, une vingtaine…

R : c’est toutes les jours comme ca ?

JB : c’est toutes les jours comme ca, une fois ou deux fois. Ca depend. Aujourd’hui c’est deux fois.

R : Et pendant combien de temps ?

JB : Pendant dix mois et demie, par an.

R : Combien d’annes, vous pensez ?

JB : Ca fait douze ans. Y a pas douze ans que ca tourne a ce regime la, enfin a ce regime la ca fait quand meme six ans.

R : Et il continuera longtemps ?

JB : C’est un probleme physiuque. Si les glandes surenales tiennent, ca va.

R : c’est un marathon, alors ?

JB : oui, un petit peu, enfin. Pour instant ca fait un petit peu un marathon enfin. Sur un plan quotidien, (…) marathon, veullez. Regardez les travailles des mineurs, il y a des travailles de la syderurgie, aux furnaux. Ce sont des travaux bien plus importantes, bien plus fatiguants.

R : pour vous, JB, chanter c’est quoi? C’est un acte d’amur ou c’est une bataille ?

JB : Mais l’amour est une bataille. Il y a les deux. Y a que j’ai envie de les aimer, puis parfois je vais les faire violence, et puis parfois je vais les violenter eux, parce que s’etablisse une espece de complicite un peut amoreuse entre eux et moi.

R : vois aimer vous battre ?

JB : oui, j’iame me battre. J’aime me battre parce que… pas comme ca… la chemise commence a coler. J ’aime me battre parce que c’est dans la nature, enfin. J’aime bien ca. J’ai horreur de me remettre.

R : et vous aimez l’amour, aussi ?

JB : moi j’aime plus la tendresse que l’amour. J’aime l’amour, j’aime la chaleur.

R : et l’amitie ?

JB : tout ca fait partie du meme mot, enfin.

R : qui aime l’amour, recherche peut-etre le bonheur. Qui est pour vous le bonheur ?

JB : mais tout le monde reherche le bonheur. C’est pas lie a l’amour le bonheur. L’amour c’est mon excuse pour ma bataille. Mais c’est pas une raison au fond, c’est une raison qui ne vaut rien. Tout le monde a de la tendresse, tout le monde a envie de tendresse. C’est un aliby, c’est pas une raison de vivre. Tout le monde a de l’espoir. Y a pas de quoi elever des statues a l’esperance, tout le monde a de l’esperance.

R : et votre poesie, elle apartient au bonheur?

JB : je fais pas poesie, je ne suis pas poete. Je fais des chansons. Et puis, ca n’a rien a voir avec la poesie, la chanson. Il y a des gens qui s’entrainent a tout melanger. Ca a rien a voir. C’est autre chose. La chanson est une chose directe, ecrite pour etre chante. La poesie est une chose au deuxieme ou troisieme degre qui est faite pour etre deguste, tranquilment. C’est autre chose. Il y a la meme diference qui est entre une course des taureaux et une et une promenade sur le Rhin. Ca n’a rien de comparable.

R : vous aimez la vie ?

JB : mais, oui… c’est que on ne ma pas demande tellment mon avis. Un jour je me suis retrouve vivant, alors il faut prendre son parti. Ou avoir le courage imediat de se tuer, ce qui est a l’age de sept ou huit ans, a l’age ou on commence a realiser qu’on vit, est une sollutions a laquelle on ne pense pas. Alors, puis que je vis, puisque on m’a pas demande mon avis, autant que ce soit joli, autant que ca serve un petit peu a des choses, des tout petites choses, des choses sans importance, comme des grands choses qui sont egalement sans importance. Totut ca n’est pas serieux. Puisque je vis, autant que ce soit joli, autant que ce ait des jolies couleurs, plutot que s’enfoncer dans l’ambition, ou dans les stupidites comme l’argent ou comme les passions viles, enfin.

R : et sans chanter, vour pourriez vivre ?

JB : oui, facilement, facilement. Je pourrais pas vivre sans ecrire. Il faut que j’ecrive, j’ai envie, ca me fait du bien. Mais chanter, non. La je chante actuelment parce que une chanson est fait non pas pour etre ecrite, mais pour etre chante, contrairement. Et je chante parce que au debut je ne voulais pas chanter. Et personne ne voulait chanter mes chansons. J’etais oblige, comme un pauvre cretin, de les chanter moi meme. C’est commes ca que c’est…

R : pourquoi est-ce qu’on ne voulait pas chanter vos chansons ?

JB : parce que c’etait mauvaises. Oui, ils avaient raison. Ils avait raison pour eux. Si vous voulez, certains toubibs, qui sont certainment assez stupides que moi, certainment, dirait que je suis inadapte. Et oui, je n’ arrive pas a penser a la place de qqn. Je crois que personne ne peut penser a la palce de qqn si ce n’est des banalites. On peut penser des bnalites a la place de qqn. On peut se dire a la place de qqn : « tien, l’air est sec». C’est tout ce qu’on peut dire.

R : comment vous sentez vous en chantant, en interpretant une chanson ?

JB : j’ai mal.

R : meme dans une chanson du bonheur ?

JB : ca n’est pas… c’est as gay, hein? C’est joyeux et douleureux.

R : votre vie n’est donc pas heureux ?

JB : si je ne chante qu’une heure par jour, et () que c’est aussi joyeux. Et heureux, ca ne veut rien dire. Ma vie est aussi joyeuse. Elle n’est pas heureuse. Pour la bone raison qu’on a jamais trouve une deffinition du bonheur. Puis j’ai tellment envie de realiser des reves que je n’arriverais jamais a realiser. Comme tout le monde, comme vous. Et c’est joyeux, vous comprenez. Il y a des moments ou des desespoirs qui ne sont pas tristres. La desesperance c’est pas un drame. Avoir cinq orteils aux pied, c’est pas un drame. C’est pa a quoi de sangloter. C’est comme ca

R : Jaques Brel, ştiţi…JB : aveţi o ţigară ?

R : nu am, din păcate. O ţigară pentru Jacques Brel?

JB : o ţigară?

R : Câte cântece aţi cântat ?

JB : Nu ştiu bine, vreo 20.

R :În toate zilele e la fel ?

JB : Toate zilele, o dată sau de două ori. Depinde. Azi de două ori.

R : şi pentru cât timp ?

JB : zece luni şi jumătate pe an.

R : Câţi ani credeţi ?

JB : Cânt de doisprezece ani. Nu merge de doisprezece ani în ritmul ăsta. În ritmul ăsta e totuşi de şase ani.

R : Şi cât timp va mai continua ?

JB : E o problemă fizică. Dacă mă ţine mijlocul, merge.

R : E, deci, un maraton?

JB : Da, un pic. Pentru moment e un mic maraton, până la urmă. Pe planul cotidian nu e totuşi un maraton, dacă vreţi. Priviţi muncile de miner, muncile în siderurgie, la furnale. Sunt munci mult mai importante, mult mai obositoare.

R : pentru d-ta, JB, ce reprezintă să cânţi? E un act de iubire sau o bătălie ?

JB : Dar iubirea e o bătălie. Sunt amândouă. Îmi doresc să îi iubesc, uneori trebuie să îmi fac rău, iar alteori trebuie să îi bruschez pe ei pentru a se stabili un fel de complicitate amoroasă între ei şi mine.

R : vă place să vă bateţi ?

JB :da, îmi place să mă bat. Îmi place să mă bat pentru că… în fine pentru că e în natura mea, până la urmă. Îmi place mult. Am oroare să mă predau.

R : vă place iubirea, de asemenea ?

JB : îmi place mai mult tandreţea decât iubirea. Îmi place iubirea… îmi place căldura.

R : şi prietenia ?

JB : asta face parte din acelaşi cuvânt.

R : cel căruia îi place iubirea, caută probabil fericirea. Ce este perntru dv fericirea?

JB : Toată lumea caută fericirea. Nu au legătură iubirea şi fericirea. Iubirea e pretextul meu să mă bat. Dar nu e un motiv, în fond. Toată lumea are tandreţe, toată lumea vrea tandreţe. E un alibi, nu e un motiv de a trăi. Toată lumea are speranţe. Nu e un motiv să ridici statui speranţei, toată lumea are speranţe.

R : şi poezia dumneavoastră, ea e despre fericire?

JB : nu fac poezie, nu sunt poet. Eu fac cântece. Şi apoi, nu are nici o legătură cu poezia, muzica. Sunt oameni care amestecă totul. Nu are nimic de aface. E altceva. Cantcele sunt lucruri directe, făcute pentru a fi cântate. Poezia e ceva la al doilea sau al treilea nivel, făcută ca să fie degustată în linişte. E altceva. E aceiaşi diferenţă ca între o cursă de tauri şi o plimbare pe Rhin. Nu pot fi comparate.

R : vă place viaţă ?

JB : da… de fapt nu mi-a cerut nimeni sfatul. Într-o zi m-am trezit viu. Atunci trebuie să iei o decizie. Fie să ai curajul să te omori imediat, o soluţie la care la şapte, opt ani, atunci când începem să realizăm că trăim, nu ne gândim. Şi atunci, pentru că trăiesc, pentru că nu mi s-a cerut sfatul, măcar să fie frumos, măcar să servească la lucruri mărunte, la lucruri fără importanţă, ca lucrurile mari care sunt la fel de lipsite de importanţă. Nimic nu e serios. Dacă tot trăiesc, măcar să fie frumos, măcar să aibă culori frumoase, mai degrabă decât să te afunzi în ambiţie sau în lucruri stupide cum sunt banii sau alte pasiuni meschine.

R : şi aţi putea trăi fără să cântaţi ?

JB : da, uşor. Nu aş putea trăi fără să scriu. Trebuie să scriu, am nevoie, îmi face bine. Dar să cânt nu. Cânt acum pentru că un cântec e făcut ca să fie scris, ci din contră, cântat.Şi cânt pentru că la început nu voiam să cânt. Şi nimeni nu voia să îmi cânte cântecele. Am fost obligat, ca un biet cretin, să le cânt eu însumi. Asta e…

R : de ce nu voia nimeni să vă cânte cântecele ?

JB :pentru că erau urâte. Aveau dreptate. Aveau dreptate pentru ei. Dacă vreţi, anumiţi doctori, care sunt cu siguranţă la fel de proşti ca şi mine, ar spune că sunt inadaptat. Şi da, nu reuşesc să gândesc în locul altcuiva. Cred că nimeni nu poate gândi în locul altcuiva altceva decât banalităţi. Poţi gândi banalităţi în locul altcuiva. Poţi spune : « aerul e uscat ». Asta e tot ce poţi spune.

R : ce simţiţi cântând, interpretând un cântec?

JB : mă simt rău.

R : chiar când e un cântec vesel ?

JB : nu e vesel. E vesel şi trist.

R : viaţa dumneavoastră nu e, deci, fericită ?

JB :dacă nu cânt decât o oră pe zi, e destl de veselă. Şi fericit, asta nu înseamnă nimic. E o noţiune de secol XIX. Viaţa mea e destul de veselă. Nu e fericită. Pentru simplul motiv că nu s-a găsit niciodată o definiţie a fericirii. Apoi îmi doresc să realizez vise pe care nu o să reuşesc niciodată să le realizez. Că toată lumea, ca dumneavoastră. Şi e vesel, înţelegeţi. Există momente sau dezamăgiri care nu sunt triste. Disperarea nu e o dramă. Să ai cinci degete la picioare nu e o dramă. Nu e un motiv să plângi. Asta e.

17
Feb
10

20

ah, j’ai pas eu de la chance, mais qui a eu de la chance?

JB: quand on sait pilloter un avion, on est un tout petit peu plus. On est pas plus fort. On reste aussi fragile, on a aussi peur, on a peut etre plus peur, parce que l’imaginetion… la peur est un phenommene imaginatif… l’imagination est nourrie par des choses extremement precises, extremement techniques. Quand on lis Rimbaud on est plus riche que la veille. Mais on sait aussi qu’on ecrit beaucoup moins bien qu’on croiait ecrire la veille. Meme chose pour la musique, pour tout. La fuite c’est la pension. Ca c’est la fuite. Je ne suis pas du tout contre le fait qu’on pension les gens qui ont travaille convenablement toute leur vie. Pas du tout. Mais la fuite c’est la resignation. Voila la fuie. C’est dire: ah, j’ai pas eu de la chance, mais qui a eu de la chance? Je ne connais pas bien la chance. Je ne sais pas bien ce que c’est que la chance, voila. La chance, elle se vie tout le temps, elle va se chercher, elle… on sait pas. La chance c’est qu’un jour y a un exament et voia qu’on est pret. Mais c’est pas qu’on est pret et qu’on reussit cette exament, ou qu’on le ratte, si on est pas pret. C’est tout. Ca c’est passionatn, c’est vivre. C’est excitant.

R: 100% heureux, ou heueux a 50%?

JB:100% heureux c’est imposible, enfin. On est pas faits pour ca. Mais heureux, voila. Heureux… completment fou et heureux.

JB: când ştii să pilotezi un avion, eşti puţin mai bun. Nu eşti mai puternic. Eşti la fel de fragil, îţi e la fel de frică, îţi e poate şi mai frică, pentru că imaginaţia e alimentată de lucruri extrem de precise, de tehnice. Când citeşti Rimbaud eşti puţin mai bogat decât cu o zi înainte, dar îţi dai seama că scri mult mai puţin bine decât credeai cu o zi înainte. La fel şi pentru muzică, pentru tot. Fuga înseamnă pensia. Asta e fuga. Nu sunt deloc contra ideii de a da o pensie oamenilor care au muncit toată viaţă, deloc. Dar fuga înseamnă resemnare. Înseamnă să spui: ah, n-am avut şansă. Dar cine a avut şansă? Nu ştiu ce înseamnă şansa. Nu ştiu ce este şansa. Şansa înseamnă că ai un examen şi eşti pregătit, asta e şansa. Dar nu că îl treci penru că eşti pregătit sau că îl ratezi dacă nu eşti. Asta e tot. E pasionant, e viaţa. E excitant.

R : 100% fericit sau fericit la 50% ?

JB :100% fericit e imposibil, nu suntem făcuţi pentru asta. Dar fericit, fericit. Complet nebun şi fericit.

17
Feb
10

19

l’important c’est d’assumer sa peur

JB: quand on a mal aux dents c’est parce qu’on ne de brosse pas les dents quand on est petit, hein? Tout humilliation que tu recois dans la gueule c’est quand meme parce que tu as fait un certain nombre des betises avant. Toujours. Une humiliation, c’est quoi? C’est un moment ou ca a flache, ou tu recut une tarte en la gueule, enfin. Ou de la vie, ou de qqun. C’est que tu as fait une betise avant, c’est que tu as fait qqch de pas bien, ou bien lorsque tu a fait bien tu ne l’as pas fait assez bien. C’est tres simpe ca.

R:d’ou retient tu cette morale?

JB: De vivre, de vivre

R:quelle est ta reaction vis-a-vis des malades?

JB:ah, ca depentd quel malade et ca depend si on le sait ou si on ne le sait pas, ce homme ou cette femme. C’est abominable, enfin. Et toute energie devrait aller vers ca.

R: la vie dans le morale, la sante dans le morale.

JB:ah, oui. la vie, la vie, la vie. Tu sais. un jour tu est oblige de choisir. Tu le prend meme quand tu veut, mais un jour tu est oblige de choisir. Ou tu te preferes, ou tu ne te preferes pas. Si tu te preferes, a mon avis, tu devint moribond, immediatement. parce que tu te preocupes de toi, avec une energie fantastique. Parce que on a une energie fantastique. Ou bien tu dis: bon, mais je vis, je suis la, sur une boule qui tourne, qui a un quarantaine deux miles des kilometres a diametre, c’est interesant mais ca s’arrete la. Il faut que ce phenomen biologique a jousque un fin inevitable, vous saves. Alors au temps que ca se passe bien, autant que ce soit, comment on dirait, transparent, que se soit claire, ce soit gai, et puis l’hasard moral. C’est tout, c’est aussi simple que ca. Cella dit il y a des soirs ou tu doute de tout et des matin ou tu doute de tout, et des matin ou je rentre dans ma beignoire et j’aimerais bien rester en dessous de l’eau. Ca m’arrive. C’est certain. Mais en gros, je crois que dans la messure ou te dis: eh bien ce qui est bien c’est ce qui se passe autour, ce qui est une sollution parfaitement egoiste, d’ailleurs, il faut pas se (…). Mais tu as un relatif moral, tu as la relativite des choses enfin, tu dis bon, je fais un tour de chant a l’Olympia, bon, c’est pas… on en meurt pas, hein… cela dit, tu a tellment peur que tu mets tout la dedans ou quand meme tu te creves la sante, la pauvre tete qu’on a, tout. Ou tu fais un film, c’est la meme chose. Et bien, enfin, on n’en meurt pas…

je trouille tout le temps dans la vie, tu sais, bien sur je trouille. J’ai chante 17 ou 18 ans, j’etais vomir avant chaque tour de chant, de peur. Quand j’avais trois tours de chant par jour, j’allais vomir trois fois par jour, de peur. Et en avion, parfois, j’ai tres peur. Et je fais du voilier parfois, j’ai tres peur. Et quand je joue la comedie pour un film, j’ai tres peur. Et la je vais faire un film qui est tres joli ecrit, j’ai tres peur. Mais j’avoue, j’ai tres peur. Cela dit, un homme qui n’a pas peur n’est pas un homme. L’important c’est d’assumer sa peur. C’est ca. Mais comme on viens pas me dire qu’un type n’a pas peur. C’est un fou. Il faut l’enfermer.

R: mais ce besoin que tu as….

JB: c’est pas un besoin. Je trouve anormal de refuser sa peur tout le temps. Je trouve anormale cette espece de securite comme bien des gens. Je ne leurs en veut pas de tout. Bon sens, je les aime bien que je les respecte, mais je ne pourrais pas vivre sans avoire peur, sans une espece de… mais calculer, pas betement, hein, pas de tout. c’est pas vivre, enfin. Il vaut mieux etre mort, quoi. Parce que je me refuse d’etre le gas qui vends des breteles et qui te dis dans cinq ans, encore cinq ans et j’ecris un livre. Voia, et je crois qu’il faut faire une chose. Mais c’est pas du tout presse par l’idee de la mort ou machin ou, ca c’est une espece de literature a la mort, c’est parce que les choses doivent etre faites. Et on ne peut pas vivre tout le temps a renoncant a ses envies. On devient fou, on devent malheureux et on emmerde son entourage. Si un homme a envie de qqch, si un homme a envie de faire le tour du monde, il faut qu’il quitte tout si il en a vraiment envie, et qu’il s’engage comme marin sur un cargo, et qu’il fasse le tour du monde. Et les gens meurent de ne pas faire le tour du monde quand ils en ont envie sous le pretexte qu’ils sont coinces par des fausses obligations. Et si il reste, et bien c’est qu’il n’en a pas vraiment envie.

JB : când ne dor dinţii e pentru că nu ne-am spălat când eram mici, nu? Toate umilinţele pe care le suferi sunt pentru că ai făcut un număr de prostii înainte. Inotodeauna. Ce e o umilinţă? E un moment care deraiază, când primeşti o tartă în faţă. Din partea vieţii sau a altui om. Asta pentru că ai făcut un număr de prostii înainte, ai făcut ceva greşit, sau chiar dacă ai făcut bine, nu ai făcut destul de bine. E simplu.

R:de unde extragi această morală?

JB:din viaţă, din viaţă…

R: viaţa în morală, sănătatea în morală…

JB:da, viaţa, viaţa, viaţa. Ştii, într-o zi eşti obligat să alegi. Poţi chiar să iei decizia când vrei, dar într-o zi eşti obligat să alegi. Fie te preferi, fie nu te preferi. Dacă te preferi, după părerea mea, devii muribund, imediat. Pentru că te ocupi de tine cu o energie fantastică. Şi avem o energie fantastică. Sau spui : bun, trăiesc sunt aici, pe o bilă care se învârte, care are patruzeci şi două de mii de kilometri în diametru, e interesant dar se se termină aici. Trebuie ca acest fenomen biologic să aibă până la urmă un final inevitabil. Şi atunci, măcar să se petreacă bine, măcar sa fie, cum să spun, transparent, clar, vesel… Şi apoi hazardul moral. Asta e tot, pur şi simplu. Asta înseamnă că sunt zile în care te îndoieşti de tot, dimineţi în care îndoieşti de tot, şi dimineţi în care intru în cadă şi aş prefera să rămân sub apă. Mi se întâmplă, sigur. Dar, în mare, în măsura în care îţi spui : ceea ce e  important e ce se întâmplă în jur – o soluţie cu totul egoistă…. dar ai un relativ moral, ai relativitatea lucrurilor. Spui, bun, fac un concert la Olympia, bine nu e… nu mori din asta… vreau să spun, îţi e frică să nu dai totul acolo, să nu îţi sfărâmi sănătatea, capul, totul. Faci un film, e acelaşi lucru. Dar până la urmă, nu mori din asta.

Îmi e frică tot timpul în viaţă, şti, bineînţeles că mi-e teamă. Am cântat 17 sau 18 ani. Vomitam înainte de fiecare concert, de frică. Şi când aveam trei concerte pe zi, vomitam de trei ori pe zi, de frică. Şi în avion uneori, îmi e foarte frică. Dar recunosc, îmi e frică. Şi fac velier uneori, mie foarte frică. Şi când joc într-un film, îmi e foarte frică. Şi urmează să fac un film care e foarte bine scris, îl regizez şi joc în el, îmi e frică. Dar recunosc, îmi e frică. Vreau să spun că un om căruia nu îi e frică, nu e un om. Important e să îţi asumi frica. Dar să nu mi se spună că unui om nu îi e frică. E un nebun, trebuie închis.

R: dar de unde această nevoie…

JB : nu e nici o nevoie. Găsesc anormal să refuzi frica tot timpul, gaesc anormală această specie de siguranţă ca la mulţi oameni. Nu am nimic cu ei. Îi iubesc la fel de mult cum îi respect, dar nu aş putea trăi – poate sunt trea sănătos – fără să îmi fie frică, fără acest fel de… dar calculat, nu prosteşte, nu deloc. Asta nu e viaţă până la urmă. E mai bine să fi mort. Pentru că refuz să fiu tipul care vinde bretele şi care spune : în cinci ani, încă cinci ani şi scriu o carte. Şi cred că trebuie să faci ceva. Nu sunt deloc presat de ideea de moarte sau mai ştiu eu, asta e o specie de literatură despre moarte. E pentru că lucrurile trebuiesc făcute. Şi nu putem trăi toată viaţa renunţând la ce ne dorim. Înnebuneşti şi îţi plictiseşti şi anurajul. Dacă un om are chef de ceva, dacă un om vrea să facă turul lumii, trebuie să părăsească tot dacă îşi doreşte cu adevărat, să se angajeze ca martinar pe un cargou şi să facă turul lumii. Şi oamenii mor fără să fi făcut turul lumii atunci când şi-au dorit, pentru că sunt ţinuţi în loc de obligaţii false. Şi dacă rămân, înseamnă că nu îşi doresc cu adevărat.